
Miniştri de Justiţie sau procurori generali din SUA, Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă – care fac parte din aşa-numita alianţă „Five Eyes” („Cinci ochi”) – afirmă, într-un comunicat că susţin acţiunea procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova, de a-i trage la răspundere pe cei responsabili pentru crimele de război comise în timpul invaziei ruse. Această luare de poziție vine după ce, joi, Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viață, pedeapsa maximă, pentru primul militar rus judecat pentru crime de război la Kiev, sub acuzația că a ucis un civil neînarmat, la sfârșitul lunii februarie. În instanță, soldatul Vadim Șișimarin, în vârstă de 21 de ani, i-a cerut iertare văduvei sexagenarului ucis.
Peste 11.000 de dosare pentru presupuse crime de război
Ucraina a deschis mii de dosare pentru presupuse crime de război săvârşite de soldaţii ruşi începând din 24 februarie. „Susţinem căutarea dreptăţii de către Ucraina şi prin alte anchete internaţionale, inclusiv Curtea Penală Internaţională” şi alte organisme – afirmă cele cinci state în declaraţia comună. „Împreună condamnăm acţiunile guvernului rus şi îi cerem să înceteze toate încălcările dreptului internaţional, să oprească invazia ilegală şi să coopereze” pentru a fi traşi la răspundere.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a subliniat, într-o serie de mesaje pe Twitter, miza dosarului pentru ţara ei. „Am deschis peste 11.000 de anchete pentru crime de război şi am arestat 40 de suspecţi” – a reamintit ea. Aşteptând ca ei să ajungă în instanţă, „cu acest prim proces, trimitem un semnal clar: niciun călău, nimeni care a ordonat sau a ajutat la comiterea de crime în Ucraina nu va scăpa justiţiei”.