
Ambasadorul Statelor Unite în Rusia, John Sullivan, a părăsit Moscova, după ce și-a încheiat mandatul - a anunțat misiunea diplomatică, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de știri. Acreditat în Rusia în decembrie 2019, Sullivan, 62 de ani, „își va încheia cariera în serviciul public, care se întinde pe patru decenii și s-a desfășurat sub cinci președinți americani” - a adăugat sursa menționată. El a fost secretar de stat adjunct sub președinția lui Donald Trump și a ocupat funcții în ministerele Justiției, Apărării și Comerțului de la Washington. Diplomată acreditată la ambasadă, Elizabeth Rood își va asuma rolul de însărcinat cu afaceri până la sosirea succesorului lui Sullivan. Plecarea acestuia survine într-un moment în care relațiile dintre Statele Unite și Rusia trec prin cea mai gravă criză de la sfârșitul Războiului Rece. După ce trupele ruse au invadat Ucraina, pe 24 februarie, Statele Unite au adoptat sancțiuni economice severe împotriva Moscovei și au oferit un ajutor militar substanțial Kievului. În ultimele săptămâni, ambasada a încercat să obțină eliberarea cetățenilor americani reținuți în Rusia, precum baschetbalista Brittney Griner, condamnată, luna trecută, la nouă ani de închisoare pentru „trafic de droguri”.