Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care era așteptat, vineri, la Madrid pentru o vizită oficială, și-a anulat deplasarea în Spania, potrivit presei de acolo şi programului oficial al palatului regal.
Curtea de la Madrid a actualizat agenda suveranului Felipe al VI-lea, indicând că întâlnirea acestuia cu șeful statului ucrainean, precum şi prânzul oficial în onoarea lui Zelenski au fost anulate.
Nu sunt precizate motivele, dar, conform presei spaniole, Zelenski ar fi luat această decizie din cauza noii ofensive a armatei ruse de invazie în nord-estul Ucrainei.
Acord bilateral de securitate
Zelenski și premierul spaniol, Pedro Sánchez, urmau să semneze în timpul acestei vizite, potrivit tot media, un acord bilateral de securitate, menit să garanteze sprijinul militar al Madridului pentru Kiev.
Din Spania, președintele ucrainean ar fi urmat să meargă şi în Portugalia vecină, dar şi această vizită va fi, foarte probabil, anulată.