
Președintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, din nou, NATO că este parte a conflictului din Ucraina, fiindcă furnizează arme trupelor Kievului. „Ei trimit arme în valoare de zeci de miliarde de dolari în Ucraina. Aceasta înseamnă, într-adevăr, participare (...) Ei participă, deși indirect, la crimele regimului de la Kiev " - a spus Putin într-un interviu acordat canalului oficial Rossiya-1. Țările occidentale, a mai afirmat el, au „un singur scop: distrugerea fostei Uniuni Sovietice și a părții sale principale, Federația Rusă”.
Nostalgia URSS
Putin pune la îndoială, de ani în șir, existența une națiuni ucrainene și afirmă că statul vecin e o creație a fondatorului regimului bolșevic, Vladimir Ilici Lenin, care, în anii 1920, a înființat ceea ce în epocă se numea Republica Socialistă Sovietică Ucraineană. În decembrie 2021, el a deplâns, din nou, dezintegrarea Uniunii Sovietice, pe care a echivalat-o cu sfârşitul a ceea ce a numit Rusia istorică. Și în 2005, când se afla de cinci ani la Kremlin, Putin a spus că dispariţia fostei URSS e cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea. El a recunoscut, totuşi, că resuscitarea a ceea ce adversarii din epocă numeau Imperiul Răului e şi imposibilă, şi fără sens. 25 de milioane de etnici ruşi au devenit minoritari în noile state independente, ceea ce e o tragedie umanitară majoră – mai afirmă Putin despre cei pe care popoarele autohtone din fostele republici sovietice îi numeau colonişti.