
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, miercuri şi joi, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest şi la reuniunea Consiliului European, care se vor desfăşura la Bruxelles - anunţă Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.
„Angajamentul României faţă de perspectiva europeană” a Balcanilor
Potrivit sursei, summitul UE-Balcanii de Vest se va concentra, miercuri, pe evaluarea implementării Planului de Creştere pentru această regiune şi pe eforturile de integrare regională, în contextul în care extinderea spaţiului comunitar reprezintă principala investiţie geopolitică pe care Uniunea o poate realiza în vecinătatea sa.
Preşedintele Iohannis va exprima „angajamentul României faţă de perspectiva europeană a regiunii, cu respectarea principiilor meritelor proprii şi a condiţionalităţilor stricte, precum şi în baza angajamentului partenerilor regionali faţă de valorile europene, ca expresie a orientării strategice, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.
„Susţinerea Ucrainei, în strânsă coordonare cu partenerii internaţionali”
Agenda Consiliului European de joi include subiecte precum Ucraina, migraţia, situaţia din Orientul Mijlociu, pregătirea UE în domeniul civil şi militar şi răspunsul la crize, extinderea Uniunii, Republica Moldova, Georgia, şi aspecte legate de libertate, securitate şi justiţie.
„În cadrul dezbaterii, preşedintele României va evidenţia că este necesară continuarea unei abordări strategice, multidimensionale şi coerente pentru susţinerea Ucrainei, în strânsă coordonare cu partenerii internaţionali cu care împărtăşim acelaşi set de valori” – mai afirmă Administraţia Prezidenţială.
Luna aceasta, lui Iohannis urma să-i expire al doilea şi ultimul mandat prezidenţial de cinci ani la care-i dădea dreptul Constituţia, dar şederea la Palatul Cotroceni i-a fost prelungită până la alegerea unui nou şef al statului, pe care s-o valideze CCR.