Poliția Română anunță că a primit un e-mail cu privire existenţa unor dispozitive explozive la secţiile de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova vecină

Poliția Română anunță că a primit un e-mail cu privire existenţa unor dispozitive explozive la secţiile de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova vecină
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Un grup de studenți moldoveni rezidenți în România pozează cu drapelul republicii lor în fața unei secții de votare după ce au votat cu toții pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din centrul Bucureștiului, România, 3 noiembrie 2024.

Poliția Română anunță că astăzi, 28 septembrie, a fost primit un e-mail, cu privire existenţa unor dispozitive explozive, la secţiile de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova vecină.

Potrivit sursei, citată de mass-media de la București, structurile competente au demarat imediat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situaţiei.

Din verificările preliminare efectuate de Poliţia Română, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.

Până în prezent, nu există niciun risc care să perturbe procesul electoral.

Instituţiile abilitate gestionează, potrivit atribuţiilor legale, desfăşurarea în condiţii de siguranţă a procesului de votare.

Tratăm cu seriozitate orice sesizare, iar, în funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile legale – mai afirmă Poliția Română.

Accesul în viitorul Legislativ de la Chișinău este condiţionat de atingerea pragului electoral de 5% pentru partide politice, 7% pentru blocuri electorale şi 2% pentru candidaţii independenţi.

Parlamentul Republicii Moldova este format din 101 deputaţi, acesta fiind unicul organ legislativ şi reprezentativ suprem al poporului.

Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi în listele electorale, prag deja atins la ora 14,28 la Chișinău, aceeași ca la București.

Timp citire: 1 min