Patru persoane arestate în Iran pentru presupuse „legături cu Mossad”

Iran arestare suspecti spionaj MOssad Israel
© EPA/ABEDIN TAHERKENAREH   |   Imagine din orașul istoric Masuleh, provincia Gilan, nordul Iranului, 22 mai 2014

Corpul Gardienilor Revoluției a anunțat arestarea a patru „agenți care au legătură cu Mossad”, serviciile secrete israeliene, transmite agenția de presă oficială iraniană IRNA. Potrivit acesteia, cei patru au fost arestați în guvernoratul Gilan, aflat în nordul Iranului, la Marea Caspică. Ei sunt acuzați că au furnizat agenților Mossad, prin internet, imagini și coordonate ale unor situri militare și de securitate strategice, în timpul războiului declanșat pe 28 februarie de Israel și Statele Unite. Media iraniene mai notează că suspecții au fost predați autorităților judiciare, continuând anunțurile sale regulate despre arestări și execuții ale unor persoane acuzate de spionaj în beneficiul inamicului.

Teheranul a încheiat pe 8 aprilie un armistițiu de două săptămâni cu Israelul și Statele Unite, iar potrivit președintelui SUA Donald Trump, după eșecul unei prime runde de negocieri de pace, există posibilitatea reluării acestora în Pakistan, în următoarele zile.

Timp citire: 1 min