Vicepreşedintele SUA anunţă eşecul negocierilor cu Iranul după prima zi de tratative

Vicepreședintele Statelor Unite JD Vance împreună cu prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif și cu președintele Parlamentului iranian Mohammad Bagher Ghalibaf au apărut pe un ecran de televizor în timpul discuțiilor dintre SUA și Iran
© EPA/BILAWAL ARBAB   |   Vicepreședintele Statelor Unite JD Vance împreună cu prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif și cu președintele Parlamentului iranian Mohammad Bagher Ghalibaf au apărut pe un ecran de televizor în timpul discuțiilor dintre SUA și Iran, la Peshawar, Pakistan, 11 aprilie 2026.

Vicepreședintele american JD Vance a părăsit Pakistanul după ce a anunţat eşecul negocierilor cu Iranul, la capătul primei zile de tratative. „Am avut o serie de discuții substanțiale cu iranienii, aceasta este vestea bună. Vestea proastă este că nu am ajuns la un acord și cred că aceasta este o veste proastă pentru Iran, mult mai mult decât pentru Statele Unite ale Americii”, a declarat Vance la o conferinţă de presă la Islamabad, avându-i alături pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff și pe ginerele lui Trump și consilierul Casei Albe, Jared Kushner, care au format delegaţia americană. „Pur și simplu nu am putut ajunge la o situație în care iranienii să accepte termenii noștri”, spune el. Întrebat despre capacitatea nucleară a Iranului, Vance a răspuns că eliminarea posibilităţii ca Teheranul să dețină arme nucleare este „obiectivul principal” al președintelui american Donald Trump. El adaugă că Trump a fost implicat în discuții și că a vorbit cu președintele de mai multe ori în timpul negocierilor. „Plecăm de aici cu o propunere foarte simplă, o metodă de a înțelege că aceasta este oferta noastră finală și cea mai bună. Vom vedea dacă iranienii o vor accepta”, adaugă el în încheierea scurtei discuţii cu presa. 

Iranul acuză SUA de cerinţe nerezonabile

Teheranul a declarat azi prin purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baqaei că „nimeni nu se aștepta” să se ajungă la un acord încă din prima rundă de negocieri. Confirmând încheierea discuțiilor, Iranul a pus eşecul pe seama „cerințelor nerezonabile” ale Statelor Unite. Baqaei a invocat complexitatea problemelor și condițiilor din jurul negocierilor. „În timpul acestei runde, au fost adăugate subiecte noi, inclusiv Strâmtoarea Ormuz și probleme regionale, fiecare cu propriile condiții și considerații specifice”, a adăugat el. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe și-a exprimat, totuşi, încrederea că vor continua „contactele cu Pakistanul, precum și cu ceilalți prieteni din regiune”. Nu este clar deocamdată care va fi efectul acestui eşec asupra armistiţiului temporar convenit între SUA şi Iran.

Timp citire: 1 min