
Parlamentul ungar s-a întrunit azi într-o sesiune extraordinară, la cererea deputaților opoziției, pentru a pune pe ordinea de zi aderarea Suediei la NATO, dar partidul de guvernământ, Fidesz a boicotat sesiunea. Ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, David Pressman și-a luat locul la balcon, alături de alți 14 reprezentanți ai țărilor NATO, într-o demonstrație surprinzătoare de presiune asupra Budapestei pentru a o determina să aprobe cererea Suediei de a adera la alianță. "Prim-ministrul a promis că va acționa 'cu prima ocazie'. Sesiunea de luni îi oferă una", a scris vineri ambasada americană într-un comunicat de presă. Dar, cu o sală aproape goală, doar 51 de locuri ocupate de aleșii opoziției din totalul de 199, ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum. Ambasadorul american a declarat la plecarea din Parlament că aderarea Suediei la NATO este o problemă care afectează în mod direct securitatea națională a Statelor Unite și, de asemenea, securitatea alianței în ansamblu. Ungaria este singura membră NATO care blochează aderarea Suediei, după ce Turcia și-a dat acordul luna trecută. Premierul Viktor Orban, care se remarcă în UE prin păstrarea unor legături strânse cu Kremlinul, și-a oferit în principiu sprijinul candidaturii suedeze, dar tărăgănează ratificarea de luni de zile. Recent, el a spus că așteaptă mai întâi vizita omologul său suedez pentru restabilirea ”încrederii”, după criticile suedeze constante față de derivele autocratice ale guvernului Orban. Premierul Suediei a acceptat vizita la Budapesta, dar autoritățile de la Stockholm spun că nu au nimic de negociat în privința aderării țării sale la NATO.