Locuitorii din nord-estul judeţului Tulcea au primit azi noapte mesaje RO-ALERT după ce radarele Ministerului Apărării au detectat două ţinte aeriene în apropierea graniţei cu Ucraina, care n-au pătruns totuşi în spaţiul aerian românesc. Două aeronave F-18 ale Forţelor spaniole şi un elicopter militar românesc au decolat pentru monitorizarea situaţiei. Alerta a fost instituită în urma unui atac masiv al Rusiei asupra regiunii Odesa, în care au fost răniţi şapte oameni. Atacul a vizat inclusiv punctul internaţional de trecere peste Dunăre a graniţei cu România de la Orlivka, potrivit procuraturii regionale, care adaugă că au fost avariate încăperile tehnice, clădirea unui atelier de cusut şi au fost distruse parţial două locuinţe private. Şi Kievul a fost ţinta unui atac masiv al Rusiei, care a ucis 12 persoane, între care şi un cetăţean indian, potrivit bilanţului actualizat de preşedintele Zelenski. Rachete balistice au lovit un depou şi alte utilităţi feroviare, iar majoritatea victimelor sunt lucrători la căile ferate.
