
Forțele Federației Ruse au executat, în cursul nopţii, o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea frontierelor țării noastre, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.
A fost emisă o avertizare RO-Alert
MApN a declarat că sistemul de supraveghere radar al Armatei României, care a monitorizat permanent situația aeriană, a detectat, în jurul orei 00:30, în spațiul aerian ucrainean, un grup de ținte care se îndreptau către portul Ismail din Ucraina, în proximitatea frontierei naționale a României. Ca urmare, au fost puse în aplicare măsurile cerute de procedurile în vigoare, fiind transmis, la ora 1.24, un semnal de alertare a populației din zona de nord a județului Tulcea, prin intermediul aplicației RO-Alert a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Din datele radar, țintele monitorizate nu au intersectat, în nici un moment, spațiul aerian al României, se mai prcizează în comunicatul citat. De asemenea, situația nu a impus decolarea aeronavelor din Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, care erau pregătite să intervină, în cel mai scurt timp. Semnalul de încetare a alertei aeriene a fost transmis la ora 01.42.
Nu există indicii de impact al resturilor de drone pe teritoriul României
Până la acest moment, nu există informații sau date privind un posibil impact accidental pe teritoriul României al unor resturi din dronele folosite în atac. Conform procedurilor-standard stabilite pentru aceste situații, forțele și mijloacele MApN execută, în prezent, cercetări în zonele adiacente frontierei de stat, aflate în proximitatea obiectivelor ucrainene atacate, unde s-ar putea manifesta riscuri de acest tip. Forțele și mijloacele MApN vor continua monitorizarea spațiului aerian al României și a celui din proximitatea acestuia, fiind pregătite să acționeze în orice moment, în funcție de situațiile care ar putea să apară, se precizează în comunicatul instituţiei.
Totodată, Ministerul Apărării Naționale şi-a reiterat poziția fermă de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă asupra unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional.