
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că garantează admiterea completă a României spațiul de liberă circulație Schengen, până la sfârșitul anului. Într-un interviu televizat, el a mai declarat că autoritățile guvernamentale vor reuși să îndeplinească și două dintre cele mai importante obiective: aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), precum și eliminarea vizelor pentru SUA, începând cu 2026.
Intrarea în OECD, condiționată de PNRR
„Vă garantez că până la sfârșitul anului acesta România va intra în Schengen terestru, iar în 2026 o să intrăm în OECD. Cele mai importante lucruri pe care le au de făcut decidenții din România în acest moment, ca să realizăm aceste lucruri, este să facem reformele din PNRR care sunt suprapuse pentru aderarea la OECD. În momentul în care am intrat la OECD, România este alături de toate statele dezvoltate din lume.”, a spus prim-ministrul român.
În Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică se află cele mai dezvoltate state ale lumii, ale căror economii au venituri mari clasificate drept „foarte ridicate”, conform Indicelui Dezvoltării Umane. Populația lor colectivă este de 1,4 miliarde de oameni. Statele membre ale OECD dețin 70% din producția și comerțul globale, 90% din investițiile mondiale directe, și 45% din PIB-ul global. Ca organizație de sine stătătoare, OECD este observator oficial al Națiunilor Unite.