Nuclearelectrica a demarat manevrele de repornire a Unităţii 2 a CNE Cernavodă

Romania repornire reactor 2 CNE Cernavoda energie nucleara
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Centrala Nucleară din Cernavodă, România, 5 august 2026

Nuclearelectrica a început, în această dimineață, procedurile de pornire a reactorului 2 al CNE Cernavodă, care va intra în funcțiune mâine, potrivit unui comunicat al companiei. Unitatea a fost oprită la mijlocul lunii august, din cauza debitului extrem de redus al Dunării. Săptămâna trecută a fost repus în funcțiune reactorul 1 al centralei, după mai bine de trei luni de nefuncționare. Fiecare dintre reactoare are o capacitate nominală de 700 de MW, cele două unități asigurând împreună circa 20% din producția națională de electricitate.

Ieri, la prânz, producția de energie electrică a României era de 5.755 de MW, la un consum de 3.982 de MW, rezultând un excedent de 1.773 de MW, în condițiile în care repornirea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă injecta aproximativ 600 de MW în Sistemul Energetic Național, reprezentând peste 10% din producția totală de electricitate.

Pierderi de 1 miliard de lei

Nuclearelectrica a avut pierderi de 1 miliard de lei în cele trei luni în care centrala de la Cernavodă a fost închisă total, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, prim-ministrul Luca Niculescu, aflat în vizită la centrală. El a precizat că oprirea simultană a ambelor reactoare este o situație extrem de rară, care „nu era estimată nici într-o sută de ani”. Weekendul trecut, România a exportat o cantitate foarte mare de energie, chiar și de peste 2.800 de MW în anumite momente, în principal ca urmare a producției mari de energie eoliană și fotovoltaică.

Timp citire: 1 min