MApN dezminte noi dezinformări pe platformele de socializare, „menite să creeze panică”

MApN dezminte noi dezinformări pe platformele de socializare, „menite să creeze panică”
© inforadar.mapn.ro   |   Exemple de postări online care promovau naraţiuni false privind apărarea și securitatea națională, analizate şi demontate de Ministerul Apărării Naţionale

Ministerul Apărării a demontat două noi dezinformări cuprinzând informaţii false, distribuite în mediul online. Acestea afirmau că circulaţia bărbaţilor români cu vârste între 18 şi 65 de ani va fi restricţionată, ca urmare a instituirii stării de mobilizare, şi că militarii americani se vor retrage total şi definitiv din România. „Semnalăm două noi încercări de dezinformare, pe subiecte care vizează apărarea şi securitatea naţională, distribuite în diferite platforme de comunicare digitală”, se precizează în materialul publicat pe Inforadar, platforma de combatere a ştirilor false a MApN.

Documentul alarmist - un fals grosolan

Ministerul dezminte categoric autenticitatea unui pretins comunicat al MApN, distribuit prin platforma WhatsApp. „Documentul” este redactat într-o formă care încearcă să imite un comunicat de presă oficial al instituţiei, şi anunţă restricţionarea circulaţiei cetăţenilor de sex masculin cu vârste între 18 şi 65 de ani, ca urmare a instituirii stării de mobilizare în România, în urma unei aşa-zise decizii recente a CSAT. „Acesta nu a fost emis de Ministerul Apărării Naţionale şi conţine informaţii false şi alarmiste, menite să creeze panică şi confuzie în rândul populaţiei. Comunicatele MApN pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituţiei. Adevăratul comunicat înregistrat cu numărul 46 a fost emis de Biroul de presă al MApN la data de 19 februarie şi se referă la un cu totul alt subiect decât cel conţinut de documentul falsificat”, subliniază instituţia.

SUA nu îşi retrage militarii din România

O a doua acţiune de dezinformare, distribuită pe platformele TikTok, YouTube şi Facebook, face referire la aşa-zise „decizii” oficiale comunicate de autorităţile SUA cu privire la retragerea totală a militarilor americani dislocaţi în România, inclusiv la retragerea sistemului antirachetă Aegis Ashore dislocat de Armata SUA în Baza 99 Deveselu.

„Aceste informaţii sunt false şi nu au nici un fundament real. Militarii dislocaţi de Armata Statelor Unite ale Americii în România, ca parte a măsurilor de consolidare a flancului estic al NATO, în baza parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România îşi desfăşoară activitatea normal. Sistemul antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu îşi desfăşoară, de asemenea, activitatea în parametrii planificaţi, ca parte a scutului antibalistic al Alianţei Nord-Atlantice”, menţionează MApN.

De altfel, ambasada SUA la Bucureşti a transmis ieri un mesaj prin care se subliniază că instalarea acestui sistem „a sporit securitatea şi capacitatea de descurajare pe flancul estic al NATO. Colaborarea dintre forţele americane şi române la Deveselu demonstrează puterea alianţei noastre şi angajamentul nostru comun faţă de stabilitatea regională. Prin prezenţa sa în România, Aegis Ashore contribuie nu numai la protejarea aliaţilor noştri, ci şi la consolidarea puterii şi a securităţii Americii”.

MApN va sesiza organele de anchetă

Conducerea armatei române a anunţat că, în contextul „continuării acţiunilor menite a spori teama generată de războiul de agresiune pe care Federaţia Rusă îl desfăşoară în prezent în Ucraina, Ministerul Apărării Naţionale va sesiza cu celeritate autorităţile judiciare, în temeiul art. 404 (2) din Codul penal – Comunicarea de informaţii false.” Acesta prevede că „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

MApN recomandă, în continuare „tuturor utilizatorilor din România care folosesc platformele de comunicare digitală, să manifeste prudenţă înainte de a redistribui informaţii pe aceste subiecte, care au caracter alarmist, senzaţionalist sau care pot genera panică”. De asemenea, instituţia reaminteşte că „veridicitatea acestor informaţii poate fi cu uşurinţă verificată din surse oficiale.”

 

Timp citire: 2 min