
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz promit să facă tot posibilul pentru a crea o ”Europa unită și puternică” în fața ”provocarii” pe care o va reprezenta America lui Donald Trump. Cei doi lideri s-au întâlnit la Paris, la un dejun de lucru, la aniversarea a 62 de ani de la Tratatul de la Elysée, care a pecetluit reconcilierea franco-germană după cel de-al Doilea Război Mondial. ”Președintele Trump va fi, este deja clar, o provocare notabilă”, a spus Scholz, care a adăugat că ”Europa nu se va sfii sau nu se va ascunde, ci va fi un partener constructiv și încrezător”. La rândul său președintele francez le-a cerut celor 27 de membrii ai Uniunii Europene să-și joace ”pe deplin rolul” pentru o Europă ”unită, puternică și suverană”, care știe să-și apere ”interesele”, în timp ce noul președinte american amenință UE cu creșteri de taxe vamale și reducerea sprijinului militar. Atât Macron cât și Scholz sunt însă în poziții politice fragile. Președintele francez este lipsit de majoritate parlamentară, iar supraviețuirea guvernelor sale este la mâna opoziției, iar social democrații cancelarului german sunt pe locul trei în sondaje înaintea alegerilor legislative de luna viitoare, în urma dreptei moderate și a celei radicale.