
Forțele de securitate ale noului regim din Siria luptă de două zile în vestul țării împotriva insurgenței luptătorilor fideli fostului președinte Bashar al-Assad, care reprezintă cea mai mare provocare de până acum la adresa autorității guvernului condus de islamiști. Autoritățile de la Damasc au declarat că rămășițe ale regimului înlăturat au lansat joi un atac mortal și bine planificat asupra forțelor lor în regiunea de coastă, care este puternic populată de membrii minorității alauite. din care face parte și Bashar al-Assad. Activiști alauți spun că situația s-a deteriorat după crimele comise de oameni înarmați ai actualului regim. Nu a fost prezentat un bilanț oficial al victimelor, dar Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunțat că peste 120 de persoane au fost ucise. Violențele s-au concentrat în mare parte în zona Jableh, dar tulburările s-au extins și au fost impuse interdicții de circulație în orașele de coastă Tartus și Latakia.
Moscova se declară alarmată
Rusia a cerut dezescaladarea confruntărilor și oprirea „băii de sânge” din vestul Siriei. Moscova care i-a oferit azil aliatului său Bashar al-Assad susținut în războiul civil cu forțele de opoziție spune că este gata de „coordonarea eforturilor” cu „partenerii străini” pentru a asigura „o detensionare rapidă”. La rândul ei, Turcia, un aliat apropiat al regimului islamist de la Damasc spune că luptele pot submina eforturile de pace. Potrivit analiștilor, violențele din vestulțării zdruncină încercările președintelui sirian interimar Ahmed al-Sharaa de a-și consolida controlul în timp ce administrația sa se luptă pentru ridicarea sancțiunilor americane și se confruntă cu provocări mai ample de securitate, în special în sud-vest, unde Israelul a declarat că va împiedica desfășurarea forțelor din Damasc.