Liga arabă discută planuri de viitor pentru Gaza

Liga arabă discută planuri de viitor pentru Gaza
© EPA-EFE/MOHAMED ALI   |   Reuniune arabă cu privire la Siria, in Aqaba, Jordan, 14 December 2024

Ţările arabe se reunesc la Cairo pentru a contracara planul preşedintelui american Donald Trump de strămutare a populaţiei palestiniene din Gaza în vederea transformării enclavei într-o rivieră a  Orientului. Liga arabă discută printre altele o propunere egipteană pentru viitorul Fâşiei Gaza care prevede înlăturarea grupării Hamas de la conducerea Gazei şi înlocuirea ei cu o forţă internaţională care ar suprveghea reconstrucţia imobiliară şi de transport a teritoriului palestinian. Ţările arabe au respins planul de evacuare a palestineilor din Gaza în Egipt şi Iordania şi vor să-i prezinte preşedintelui Trump o variantă alternativă. 

Armistiţiul în Gaza este sub semnul întrebării

Statele arabe discută şi modalităţile de relansare a negocierilor pentru a doua fază a armistiţiului dintre Israel şi Hamas, după ce guvernul israelian a blocat intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza pentru a determina gruparea islamistă să-i elibereze pe toţi ostaticii. Hamas afirmă că Israelul încearcă să facă să eşueze acordul de încetare a focului şi încheierea conflictului iar ţările mediatoare Egipt și Qatar au acuzat Israelul că încălcă legile internaţionale şi foloseşte înfometarea ca armă împotriva palestinienilor din Gaza. 

Timp citire: 1 min