Lavrov acuză NATO şi UE că au declarat deja război Rusiei

Lavrov acuză NATO şi UE că au declarat deja război Rusiei
© EPA-EFE/PAVEL BEDNYAKOV/ POOL   |   Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov vorbește în timpul unei întâlniri cu miniștrii de externe ai confederației Alianței Statelor Sahel (AES) la Moscova, Rusia, 3 aprilie 2025

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a acuzat NATO și Uniunea Europeană că prin provocarea crizei din Ucraina au declarat deja război Rusiei, la care participă direct. Afirmaţiile lui Lavrov făcute la o reuniune a miniștrilor de externe ai G20, din marja sesiunii Adunării Generale a ONU intervin la două zile după ce președintele american Donald Trump a adoptat o poziție mai dură față de Moscova, lăudând acțiunile Ucrainei în conflict și spunând că aliații NATO ar trebui să doboare avioanele rusești care le încalcă spațiul aerian. Lavrov nu s-a referit totuşi direct la comentariile lui Trump. Ministrul britanic de externe, Yvette Cooper i-a răspuns omologului rus prin condamnarea „războiul neprovocat” al Moscovei. „Niciuna din distorsiunile false din lumea închipuită, din dezinformările şi din propaganda reprezentantului rus despre motivele războiului nu poate convinge pe nimeni”, a spus ministrul britanic. La rândul ei şefa diplomaţiei europene, Kaia Kallas a cerut puterilor mondiale să exercite presiuni internaționale asupra Moscovei, argumentând că nu există niciun semn că Rusia ar fi renunţat la obiectivul de a subjuga Ucraina.

Timp citire: 1 min