Israelul a anunțat, luni, că trupele sale au eliberat la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, doi ostatici capturați pe 7 octombrie 2023 de mișcarea islamistă palestiniană Hamas. „Fernando Simon Marman, în vârstă de 60 de ani, și Louis Har, în vârstă de 70 de ani, au fost recuperați în timpul unei operațiuni nocturne la Rafah, desfășurată în comun de armată, Shin Beth (Securitate Internă) și poliția israeliană”, potrivit unui comunicat de presă al acestora trei structuri de forță. Răpiți din Kibbutzul Nir Yitzhak, cei doi bărbați „sunt în stare medicală bună”, conform acelorași surse, care adaugă că „trei teroriști au fost uciși în clădirea în care erau reținuți” ostaticii. Surse Hamas din Gaza, citate de agențiile internaționale de știri, susțin că 52 de palestinieni au fost uciși în timpul acestei operațiuni nocturne și că ar fi fost lovite și 14 case și trei moschei din diferite zone din Rafah. Tot Hamas a avertizat, în ajun, că o ofensivă israelieană terestră va „torpila” orice acord pentru eliberarea celor circa 100 de ostatici pe care îi deține încă.