Iranul spune că va cântări riposta împotriva Israelului, pentru a evita escaladarea regională a conflictului

Iranul spune că va cântări riposta împotriva Israelului, pentru a evita escaladarea regională a conflictului
© EPA-EFE/YURI KOCHETKOV / POOL   |   Ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian, în timpul unei vizite la Moscova, Rusia, 29 martie 2023.

Iranul a informat Statele Unite că riposta sa împotriva Israelului va avea loc într-un mod care să nu ducă la o escaladare majoră a conflictului din Orientul Mijlociu. Surse de la Teheran afirmă că mesajul către Washington a fost transmis de ministrul iranian de externe în timpul unei vizite în Oman, care a acționat adesea ca intermediar între Iran şi Statele Unite. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că Israelul “trebuie să fie pedepsit și va fi”, după atacul atribuit israelienilor asupra consulatului iranian din Siria, în care au fost ucişi mai mulţi militari iranieni de elită. Iranul nu doreşte însă implicarea Statelor Unite în cazul unui atac semnificativ asupra Israelului, după ce preşedintele Biden l-a asigurat pe premierul Benjamin Netanyahu de sprijin neclintit în faţa ameninţărilor iraniene. Teheranul le-ar mai fi semnalat americanilor că este gata să contribuie la detensionarea situaţiei regionale dacă în Gaza se va instala o încetare a focului permanentă şi dacă ar fi relansate discuţiile asupra programului său nuclear contestat.

Timp citire: 1 min