Iohannis se întâlnește mâine cu Charles Michel și premierii din Ungaria, Belgia și Croația

Iohannis se întâlnește mâine cu Charles Michel și premierii din Ungaria, Belgia și Croația
© EPA-EFE/OLIVIER HOSLET   |   Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi, premierul ungar Viktor Orban, premierul belgian Alexander De Croo, prim-ministrul Finlandei Petteri Orpo, președintele Consiliului European Charles Michel, premierul olandez Mark Rutte, președintele României Klaus Iohannis, prim-ministrul armean Nikol Pashinyan, ministrul turc de externe Hakan Fidan alți participanți pozează pentru o fotografie de grup în fața Atomiumului în timpul Summitului Energiei Nucleare de la Bruxelles, Belgia, 21 martie 2024.

Președintele Klaus Iohannis urmează să îi primească mâine, la Palatul Cotroceni pe președintele Consiliului European Charles Michel și premierii din Ungaria – Viktor Orban, Belgia – Alexander De Croo și Croația – Andrej Plenković, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Președintele Iohannis va organiza un dineu oficial pentru cei patru demnitari străini.

Ungaria va prelua președinția rotativă a UE în luna Iulie

E pentru prima oară când e organizată o întâlnire în acest format, cu trei luni înainte ca Ungaria să preia președinția rotativă a Uniunii Europene. În această perioadă se negociază funcțiile de conducere ale marilor instituții comunitare după alegeri – Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European, precum și funcțiile de comisari.

Evenimentul este organizat pe fondul anunțului oficial al lui Iohannis privind candidatura la șefia NATO. Ungaria, Belgia și Croația sunt membre NATO, iar pentru această numire e nevoie de unanimitate.

Timp citire: 1 min