Vitaly Portnikov scrie pe grani.ruv despre radicalizarea politicilor externe și interne ale regimului Putin și despre posibilele intenții ale liderului de la Kremlin.
Săptămâna trecută, ruşii au calificat drept nu tocmai rațională decizia Berlinului, în condițiile în care rezervoarele subterane din Germania s-au golit, deja, în proporție de 47%.
Masacrele antiarmenești comise de turci acum un secol și sprijinul Ankarei pentru Azerbaidjan sunt considerate de analiști principalele obstacole în calea dialogului.
Putin susţine că impunerea de către Occident a noi sancţiuni la adresa ţării sale ar fi o eroare colosală.
Peste jumătate de milion au venit din România, care e al doilea donator, după ONU.
Manevrele vor avea loc în februarie sau martie și se vor desfășura pe teritoriul belarus.
Rizea, învinuit şi că a obţinut ilegal, în 2017, cetăţenia Republicii Moldova, pe care, trei ani mai târziu, i-a retras-o fostul preşedinte Igor Dodon, a pierdut litigiul la Curtea de Apel Chişinău şi, conform juriştilor, poate fi extrădat mai uşor.
Saakaşvili, care a împlinit 54 de ani pe 21 decembrie, a reînceput să se alimenteze în spital, iar autorităţile de la Tbilisi pretind că starea sa de sănătate s-ar fi stabilizat.
Autoritățile de la Varșovia au respins acuzațiile potrivit cărora ar fi utilizat aparatura israeliană de spionaj Pegasus în scopuri politice.
Statele Unite rămân profund îngrijorate de masiva prezență a trupelor ruse la frontiera Ucrainei și sunt pregătite să răspundă unei eventuale invazii – a precizat Casa Albă.
Peste 75% dintre victime erau nevaccinate împotriva noului coronavirus.
În noiembrie, aproape jumătate dintre etnicii maghiari din România care au şi cetăţenia Ungariei vecine voiau să voteze la alegerile legislative de acolo, iar majoritatea susțineau FIDESZ.
Fondată în 1989, de dizidenți anticomuniști, Memorial a avut un rol enorm în dezvăluirea crimelor staliniste și a devenit incomodă pentru Kremlin din momentul în care a început să documenteze nenumăratele abuzuri ale erei Putin.
Noul ministru german al Economiei, ecologistul Robert Habeck, a avertizat că o agresiune rusească împotriva Ucrainei va avea ceea ce a numit consecințe grave asupra controversatului gazoduct.
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a decis menţinerea în Marea Mediterană a unui port-avion ce urma să meargă în zona Golfului.
Orașul Kiev a anunțat crearea unui birou de apărare teritorială în contextul în care în Ucraina sunt luate tot mai multe măsuri de consolidare a capacității de apărare în fața amenințării militare rusești.
În caz de acțiuni militare, va fi o situație gravă pentru toți cei din regiune – afirmă președintele Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu.
Potrivit analiştilor, cercetările ruseşti în domeniul spaţial civil sunt net eclipsate de cele militare.
Pe agenda discuţiilor figurează, în primul rând, pretenţiile Moscovei ca NATO să-şi îngheţe extinderea spre est, iar Statele Unite să nu mai amenajeze baze militare noi în spaţiul ex-sovietic, pe care ruşii vor să-l păstreze în sfera lor de influenţă.
Actul normativ, promovat tocmai de partenerii politici ai președintelui de dreapta, ar fi putut reduce la tăcere canalul TVN24, foarte critic la adresa puterii, deținut de grupul american Discovery.
Învestirea lui survine după ce și liderul separatist, Vadim Krasnoselski, și-a ajudecat un nou mandat, la așa-numitele alegeri prezidențiale de pe 12 decembrie.
Moscova e suspectată că limitează premeditat livrările, pentru a forța mâna Occidentului în mai multe dosare politice în dispută și pentru a obține deschiderea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.
Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a declarat, în mod repetat, că Rusia nu are dreptul să se opună dorinţei unor ţări terțe de a adera la NATO.
Mulți experți consideră că un nou conflict armat este puțin probabil. În același timp, scrie Meduza.io, recrutorii adună grupuri de mercenari pentru „o deplasare de luptă în Donbas”. Ce misiune vor avea nu e clar.
Analiștii amintesc că Putin pune la îndoială, de ani în șir, existența unei națiuni ucrainene și afirmă că statul vecin e o creație a fondatorului regimului bolșevic, Vladimir Ilici Lenin, care, în anii 1920, a înființat ceea ce în epocă se numea republica socialistă sovietică ucraineană.
Dispozitivul a explodat în fața intrării în clădire și n-a rănit pe nimeni, iar poliția ucraineană a anunțat că a deschis o anchetă pentru huliganism.
Potrivit Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, prin operațiunea specială „Polissia” rezerve militare și non-militare pot fi transferate rapid, în 30 – 60 de minute, către orice segment al graniței cu Belarusul.
Printre victime figurează șeful statului, Ilir Meta, primul-ministru, Edi Rama, bancheri, șefi de întreprinderi, funcționari, agenți de informații, militari și jurnaliști.
Fostul lider de la Kremlin, cotat în epocă, drept un reformator și ajuns, azi, la 90 de ani, spune că extinderea NATO echivalează cu o încercare de a construi un nou imperiu.
Analiștii amintesc că victoria, pe 9 mai 1945, a Uniunii Sovietice a lui Stalin asupra Germaniei naziste a lui Hitler ocupă un loc central în conștiința colectivă rusă și e celebrată abundent de autorități și populație.
Un sondaj publicat la Kiev mai arată și că majoritatea ucrainenilor cred că guvernul face prea puțin în fața pericolului de invazie, iar dacă NATO va ceda presiunilor Rusiei, Putin va deveni și mai agresiv cu țara lor.
Surse guvernamentale franceze spun că, odată cu mercenarii, în Mali au venit şi geologi ruşi, după sistemul brevetat în Republica Centrafricană, care are resurse însemnate de diamant și aur, foarte tentante pentru favoriții Kremlinului.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează