
Rusia a denunțat drept act terorist un atac cu cocktail Molotov asupra consulatului său de la Liov, în vestul Ucrainei. Acesta a explodat în fața intrării în clădire și n-a rănit pe nimeni – recunoaște ministerul rus de Externe, citat de agențiile internaționale de presă. Moscova califică atacul drept scandalos și inacceptabil și crede că e consecința a ceea ce numește isteria rusofobă și a instigărilor la ură și la ostilitate față de ruși. Poliția ucraineană a anunțat că a deschis o anchetă pentru huliganism. Incidentul survine pe fondul tensiunilor în creștere dintre cele două state slave ex-sovietice și după ce Rusia a masat peste o sută de mii de militari la frontiera comună.
Cunoscut în română, încă din Evul Mediu, drept Liov și numit în ucraineană Lviv, în polonă Lwow, iar în rusă Lvov, orașul care găzduiește consulatul rus e considerat un bastion al naționalismului ucrainean. E cel mai important oraș din regiunea istorică Galiția, care, de-a lungul istoriei, a aparținut regatului polonez, imperiului habsburgic și celui țarist. În perioada interbelică, a fost parte a republicii polone, iar în 1939 au anexat-o sovieticii, care și-au împărțit Polonia cu naziștii. În prezent, circa 90% din populație e de naționalitate ucraineană. În bună parte de confesiune greco-catolică, ucrainenii din vestul țării sunt în mod tradițional pro-occidentali și profund ostili Moscovei, care, pe timpul lui Stalin, le-a scos biserica în afara legii și le-a întemnițat clericii, așa cum s-a întâmplat și în România.