Șeful diplomației UE: relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană sunt la cel mai jos nivel

Șeful diplomației UE: relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană sunt la cel mai jos nivel

Relaţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană sunt la cel mai jos nivel, după otrăvirea şi apoi întemniţarea celui mai virulent critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi – a apreciat, vineri, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, care s-a întâlnit la Moscova cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Acesta din urmă, fără să evoce numele opozantului, s-a declarat dispus să discute pe orice temă, dar a a atribuit Uniunii Europene vina pentru tensiunile bilaterale. Oficialii ruşi au calificat, deja, drept ingerinţă denunţarea de către europeni a proceselor intentate lui Navalnîi şi a represiunii brutale contra manifestanţilor care cereau eliberarea lui. Otrăvirea lui Navalnîi, în august 2020, cu agentul neurotoxic Noviciok şi refuzul Moscovei de a ancheta tentativa de asasinat au determinat Bruxellesul să adopte sancţiuni contra unor înalţi oficiali ruşi. Opozantul îl acuză pe preşedinntele Vladimir Putin că a ordonat suprimarea sa şi serviciul de securitate, FSB, ex-KGB, că l-a otrăvit.

Timp citire: 1 min