
Un soldat ucrainean a murit, vineri, pe linia frontului care opune trupele Kievului secesioniștilor pro-ruși din estul țării – anunță agențiile internaționale de presă. Decesul său ridică la patru numărul militarilor ucraineni căzuți în luptă numai în ultima săptămână și la aproape 50 pe al celor uciși de la începutul anului. La rându-le, separatiștii spun că peste 30 dintre ai lor au fost omorâți de ucraineni din ianuarie încoace. Izbucnit acum șapte ani, la scurt timp după anexarea de către ruși a provinciei ucrainene Crimeea, conflictul din est s-a soldat cu aproape 14 mii de morți. Rusia a negat mereu că ar fi alimentat rebeliunea secesionistă, dar analiștii subliniază că i-a asistat permanent pe rebeli, logistic, financiar și politic.
În mai, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirma că eliberarea de paşapoarte ruseşti pentru locuitorii din estul secesionist al ţării este un prim pas către anexarea acestei regiuni, numită generic Donbas. El spune că la fel s-a procedat şi în 2014, când anexarea Crimeei de către Moscova a fost prefaţată de eliberarea de paşapoarte ruseşti pentru locuitorii de acolo. Oficiali ruşi anunțaseră, anterior, că, din aprilie 2019, 527,000 de oameni din Donbas au căpătat paşapoarte ruseşti. Ucrainenii estimează că peste un milion şi jumătate de persoane ar mai locui în zonele controlate de separatişti. Cea mai dens populată din toate regiunile Ucrainei, cu excepția capitalei, Donbasul se mărginește la est cu Rusia. Din punct de vedere etnic şi lingvistic, în Donbas, care include regiunile industriale Lugansk şi Doneţk, trăieşte cea mai numeroasă populație rusofonă din Ucraina.
Oficialii de la Kiev spun că Ucraina are nevoie de 21 de miliarde de dolari pentru a reconstrui Donbasul. Ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor ocupate, Oleksi Reznikov, a declarat că, potrivit experţilor, pierderile generate de ocuparea unei părţi din Donbas se ridică la 375 de miliarde de hrivne (1 Euro/33,66 hrivne), iar costurile pentru restaurarea a tot ceea ce a fost distrus în regiune depăşesc 21 de miliarde de dolari. "Teritoriul regiunilor Doneţk şi Luhansk aflat sub controlul părţii ucrainene, pe lângă deficienţele care există în toată Ucraina, are anumite caracteristici: o imagine nefavorabilă, riscul escaladării conflictului militar, lipsa accesului la credite. Pieţele tradiţionale sunt distruse, minele de stat sunt neprofitabile, rutele de tranzit sunt întrerupte, portul din Mariupol a pierdut traficul de marfă. În plus, există o contaminare semnificativă a teritoriilor miniere, sunt restricţii în privinţa curselor aeriene. Toate acestea îi sperie pe oamenii de afaceri" - a explicat ministrul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor ocupate.