Ambii pretendenți la președinția Turcia, șeful statului în exercițiu, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, și candidatul opoziției laice, Kemal Kiliçdaroglu, susțin că pot câștiga turul decisiv de scrutin, de pe 28 mai. La putere de două decenii, Erdogan le-a spus susținătorilor că e gata „să-și servească țara timp de încă cinci ani”. La rândul său, Kiliçdaroglu, s-a declarat sigur că va „învinge în turul doi”, argumentând cu „nevoia de schimbare în societate”. Duminică, în primul tur, Erdogan (69 de ani) a obținut 49% din voturi, iar Kiliçdaroglu (74 de ani), susținut de un cartel de șase partide, care merge de la dreapta naționalistă până la centrul stânga liberal - 45 de procente. Al treilea s-a clasat, la mare distanță, cu doar 5%, candidatul naționalist dizident Sinan Ogan. Media internaționale scriu că votanții acestuia din urmă ar putea înclina balanța în finală, dar și că Erdogan pare avantajat de victoria partidului său, AKP, la alegerile parlamentare, desfășurate tot duminică. 600 de mandate de deputat au fost în joc, iar AKP ar fi câștigat jumătate dintre acestea.
Știri
În Turcia va avea loc un al doilea tur de scrutin la prezidențiale
