
Ministrul german de externe, Johann Wadephul îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin că încearcă să impună „capitularea” Ucrainei, prin lipsa oricărei dorinţe de negociere a încheierii celor peste trei ani de război. Ministrul german, sosit într-o vizită-surpriză la Kiev a reafirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina, în special pentru o apărare aeriană modernă, alături de ajutorul umanitar şi economic. El spune că libertatea şi viitorul Ucrainei sunt cea mai importantă sarcină a politicii externe şi de securitate a Germaniei în Europa. „Cât timp Rusia refuză să se angajeze în negocieri autentice, vom continua să limităm prin sancţiuni mijloacele lui Putin de a-şi finanţa războiul criminal”, a adăugat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei germane. Vizita sa coincide cu intensificarea atacurilor Rusiei asupra Ucrainei, în timp ce negocierile iniţiate de preşedintele american Donald Trump pentru oprirea luptelor stagnează.
Rusia continuă atacurile masive
Armata rusă a atacat din nou Ucraina cu peste 100 de drone kamikaze. Direcțiile principale ale atacului de peste noapte au fost regiunile Donețk și Harkov, dar s-au auzit explozii şi la Krivoi Rog, în regiunea Dnipropetrovsk. Un atac rusesc pe scară largă cu sute de drone şi rachete a avut loc în ajun, iar Ucraina a pierdut un pilot şi avionul acestuia F16 implicat în operaţiunea de apărare cu toate mijloacele disponibile. Preşedintele Volodimir Zelenski i-a decernat postum pilotului titlul de Erou al Ucrainei, cea mai înaltă decoraţie a ţării.