Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea formațiunii extremiste la Congresul din 30 noiembrie. „Vom prezenta, la fel ca în 2022, moţiuni în rândul partidului. Partidul nostru a crescut de la un rând de alegeri la altul. Sigur că ne-am dori să creştem şi mai mult. De asemenea, ponderea membrilor de partid a crescut de la câteva sute la peste 45.000 în prezent. Eu mi-am înaintat candidatura şi alţi colegi sunt liberi să îşi înainteze candidatura, fie pe moţiunea mea, fie pe altă moţiune. Suntem un partid democratic cum ne-am dori să fie şi ţara. Aşa că noi ne vom ţine de Constituţia noastră care înseamnă statutul partidului”, a precizat Simion, într-o conferinţă de presă, la Parlament. El a spus că este „bucuros de calitatea umană” din Alianţa pentru Unirea Românilor.
Liderul AUR a criticat faptul că Guvernul nu organizează alegeri în Capitală, menţionând că este „inadmisibil” să se facă alegeri când „le convine” celor de la putere, în dispreţ faţă de cetăţeni. George Simion a realuat acuzațiile că, în acest moment, în România nu este democraţie: „Alegerile nu se organizează în toamnă, poate se organizează la primăvară, poate niciodată, pe modelul la Sectorul 5. În acest sens, am depus o plângere penală”.
El a cerut și organizarea de alegeri anticipate parlamentare. „Cu siguranţă oamenii ar vota acum în cunoştinţă de cauză pentru că avem de a face cu nişte partide care pur şi simplu şi-au bătut joc de voturile românilor”, a susţinut liderul AUR.
În 30 septembrie, Biroul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis convocarea Congresului Naţional al partidului în data de 30 noiembrie 2025, la Alba Iulia.
