Armistițiul din Fâșia Gaza dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas a fost prelungit până joi în zori. E planificată eliberarea altor ostatici israelieni și, respectiv, deținuți palestinieni. Va continua, de asemenea, livrarea de ajutoare în Fâșie, unde, potrivit experților ONU, situația umanitară rămâne „catastrofală”. Intrat în vigoare vineri și valabil, inițial, până marți dimineață, acordul, negociat sub egida Qatarului, cu sprijinul Egiptului și al Statelor Unite, a permis până acum eliberarea a 50 de ostatici răpiți de Hamas și a 150 de palestinieni închiși în Israel. Alți 19 ostatici, majoritatea muncitori străini, au fost eliberați de teroriști, în afara cadrului acestui acord. „Părțile palestiniană și israeliană au ajuns la un acord pentru a prelungi pauza umanitară în Gaza pentru încă două zile și în aceleași condiții”, adică un raport de un ostatic eliberat pentru trei deținuți - a explicat purtătorul de cuvânt al diplomației qatareze, Majed Bin Mohammed Al-Ansari, citat de media internaționale.