Fragmente de drone, găsite pe teritoriile României și R. Moldova

fragmente de drone Moldova Romania
© Facebook - Poliția Republicii Moldova (@politiarepubliciimoldova)   |   Fragmente de dronă de tip Geran 2, descoperite în raionul Cahul, Republica Moldova, 5 august 2026

Rămășițele unei drone au fost descoperite, în această după-amiază, în apa mării, în apropierea unei plaje din Mamaia, iar din primele cercetări rezultă că nu avea elemente pirotehnice și nu prezintă niciun pericol. Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a transmis că rămășițele au fost ridicate de Garda de Coastă. De asemenea, Parchetul Curții de Apel Constanța a deschis un dosar de cercetare penală. Până la acest moment, nu există informații legate de proveniența dronei.

În Republica Moldova, mai multe fragmente ale unei drone au fost descoperite tot azi în extravilanul satului Văleni, din raionul Cahul, scrie Veridica Moldova. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului. Potrivit Poliției Republicii Moldova, în urma examinării preliminare a fragmentelor, a caracteristicilor constructive, a materialelor utilizate la fabricare, precum și a marcajelor identificate, specialiștii au stabilit că este vorba despre o dronă de tip Geran-2. Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției continuă investigațiile în acest caz.

Timp citire: 1 min