Federația Palestiniană de Fotbal (PFA) va cere, la următorul Congres FIFA, pe 17 mai, sancțiuni împotriva echipelor israeliene, din cauza „încălcărilor grave ale drepturilor omului comise” de țara lor – relevă agenda Federației Internaționale de Fotbal Asociație, consultată, joi, de mass-media de specialitate.
Punct principal pe ordinea de zi
Acesta va fi unul dintre punctele principale de pe ordinea de zi a celei de-a 74-a reuniuni anuale a organismului care patronează fotbalul mondial, organizată în Thailanda, la Bangkok.
Formulată la mijlocul lunii martie, într-o scrisoare către FIFA, propunerea palestiniană promite prima dezbatere în cadrul unei mari organizații sportive asupra consecințelor războiului din Fâșia Gaza, lansat pe 7 octombrie 2023, după un atac sângeros al mișcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului.
Statistica morții
Acest atac a dus la moartea a 1.170 de persoane de partea israeliană, majoritatea dintre ei civili.
Peste 250 de persoane au fost răpite și 129 rămân reținute în Gaza, dintre care 34 au murit, potrivit oficialilor israelieni.
Ofensiva militară israeliană lansată împotriva Hamas în Gaza a provocat aproape 34 de mii de morți, în principal tot civili - susține ministerul Sănătății din așa-zisul guvern al mișcării palestiniene.
Numai în fotbalul israelian
„Numai în fotbalul israelian un club poate refuza jucătorii arabi și violența extremă este considerată o simplă abatere disciplinară” - acuză scrisoarea PFA, care evocă rasismul unor suporteri ai popularei echipe Beitar Ierusalim, precum și postările de pe rețelele de socializare ce susțin „genocidul din Gaza”.
Sprijinită de federațiile algeriană, irakiană, iordaniană, siriană și yemenită - dar nu și de influentele federații din Qatar și Arabia Saudită -, PFA cere „sancțiuni adecvate împotriva echipelor israeliene”, precum și a federației care le patronează.
