Dacă AUR, opoziția naționalistă, se opune categoric, partidele cu cea mai mare pondere parlamentară, PSD și PNL, au viziuni diferite asupra perioadei în care testarea COVID-19 a angajaţilor încă nevaccinaţi ar fi suportată de la bugetul de stat.
Un grup de protestatari anti-vaccinare condus de senatoare a blocat, în septembrie, accesul într-un centru de vaccinare anti-COVID-19 din judeţul Iaşi.
De la declanșarea pandemiei, în țară au fost înregistrate peste 1.750.000 de contaminări și mai mult 54 de mii de oameni infectați au murit.
Analiştii speculează că guvernul demisionar ceh, condus de populistul Andrej Babis şi susţinut de social-democraţi şi comunişti, n-a vrut să adopte măsuri impopulare înaintea alegerilor parlamentare de luna trecută, pe care le-a pierdut la limită în faţa unei coaliţii de centru-dreapta.
Programul, prin care Zelenski afirmă că vor fi stimulate și sectoare ale economiei grav afectate de pandemie, va fi inaugurat pe 19 decembrie și va totaliza 200 de milioane de euro.
Intră sub incidența carantinei circa două milioane de oameni, iar încălcarea acesteia se pedepsește cu amenzi de până la 500 de euro pentru persoanele fizice şi de până la 3.600 pentru firme.
Ministrul Sănătăţii, Wolfgang Mueckstein, a anunţat că va ordona imunizarea obligatorie a personalului din domeniu.
Elaborat de guvernul conservator de la Atena, un amendament la codul penal ar fi menit să stăvilească difuzarea ştirilor false ce privesc explicit sănătatea publică şi care s-au multiplicat odată cu declanşarea, în februarie 2020, a pandemiei de COVID-19.
Mulți bulgari rămân sceptici asupra eficienței vacinurilor, din cauza dezinformării pe scară largă, a neîncrederii adânc înrădăcinată în instituțiile statului și a mesajelor contradictorii livrate de politicieni.
Unele regiuni, precum Novgorod, din nord-vest, sau Tomsk, în Siberia, au decis să prelungească restricţiile cu încă o săptămână.
Aproape 900 de persoane sunt cercetate penal pentru posibile fraude cu certificate şi adeverinţe de vaccinare.
Stânga radicală critică virulent actualul guvern conservator fiindcă a exceptat biserica ortodoxă de la noile restricții sanitare.
Bilanțul e publicat la sfârșitul unei perioade în care activitățile sociale s-au desfășurat la cote minime, potrivit unui decret semnat de președintele Vladimir Putin.
De-a lungul întregii săptămâni, bilanțul zilnic a trecut constant de 1.100 de morți printre persoanele contaminate cu noul coronavirus, iar cel al noilor îmbolnăviri a fost, în medie, de 40 de mii.
Aproape șapte mii de noi îmbolnăviri s-au consemnat numai în capitală, Moscova, unde, încă de pe 28 octombrie și până pe 7 noiembrie, sunt închise toate şcolile, restaurantele, saloanele de înfrumuseţare, magazinele de haine, sălile de sport şi alte servicii calificate drept neesenţiale.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de la declanşarea pandemiei, 48.664 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit în România.
Autorităţile speră că până la sfârşitul anului se poate depăși o rată vaccinală de 70% din populația de peste 12 ani, adică aproape 12 milioane de persoane vaccinaate cu cel puțin o doză.
Ministra Sănătății în Guvernul de la Chișinău, Ala Nemerenco, a precizat că echipa, care va rămâne la Lețcani până pe 14 noiembrie, a fost formată pe bază de voluntariat.
La linia telefonică gratuită 0800.800.165 pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Un centru de vaccinare anti-COVID-19 din Bucureşti s-a închis temporar, după ce au apărut suspiciuni că acolo se eliberează certificate verzi false.
Slovacia are una dintre cele mai mici rate de vaccinare din Uniunea Europeană, de numai 43%.
Restricțiile introduse în numeroase regiuni ale țării au impulsionat campania de vaccinare, care atinge, la rându-i, bilanțuri record.
Kremlinul a recunoscut eşecul campaniei de vaccinare şi l-a pus pe seama lipsei de conştiinţă civică a ruşilor.
Circa 20 din cele peste 38 de milioane de polonezi au făcut schema completă de vaccinare.
Țara cu șapte milioane de locuitori are cea mai mica rată de vaccinare dintre toți cei 27 de membri ai Uniunii Europene, de numai 24%, față de o medie comunitară de aproape 75 de procente.
Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.
Pe fondul relaţiilor foarte proaste cu Moscova, autorităţile au refuzat, din start, ideea de a aduce vacinuri ruseşti, iar acum dispun de stocuri de AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Moderna, plus serul chinezesc Coronavac.
Folosirea unui certificat verde COVID fals sau care nu este al persoanei care îl prezintă constituie infracţiune și conduce la deschiderea unui dosar penal.
Înăsprirea restricțiilor, cred comentatorii, explică afluxul masiv de oameni care, în ultimul timp, merg să se imunizeze.
Vice-premierul Tatiana Golikova, care coordonează domeniul Sănătăţii, a propus închiderea întregii activităţi din ţară pentru o săptămână, între 30 octombrie şi 7 noiembrie.
Premierul Karins Krisjanis le-a cerut iertare persoanelor vaccinate anti-COVID-19, pentru care nu există rabat de la restricţii.
România a fost principalul donator de vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova.