Potrivit unor surse palestiniene, cel puțin 120 de pacienți și cinci echipe medicale de acolo sunt lipsiți de apă, hrană și electricitate.
Mișcarea islamistă palestiniană afirmă că, după ce inamicul a preluat controlul asupra spitalului, patru pacienți au murit, fiindcă întreruperile de curent au determinat oprirea distribuției de oxigen.
Informaţiile, neconfirmate oficial vorbesc atât despre o zonă temporară de găzduire în Egipt cât şi despre construirea unor oraşe de corturi în sudul enclavei palestinene.
Informaţiile, neconfirmate oficial vorbesc atât despre o zonă temporară de găzduire în Egipt cât şi despre construirea unor oraşe de corturi în sudul enclavei palestinene.
Acolo s-ar putea afla ostatici răpiți pe 7 octombrie 2023 de mișcarea islamistă palestiniană Hamas.
Guvernul Statelor Unite a emis, recent, îndrumări de securitate pentru comunitățile bazate pe credință.
Familiile continuă să facă presiuni asupra guvernului israelian pentru eliberarea celor dragi, a căror soartă frământă societatea de mai bine de patru luni.
Șeful Mossad (serviciul israelian de informații externe), David Barnea, și șeful Shin Bet (securitatea internă), Ronen Bar, se vor întâlni acolo cu directorul CIA, agenția centrală americană de informații, Richard Burns – susțin oficiali de la Tel Aviv.
Ministerul Sănătății din așa-zisul guvern Hamas raportează 164 de decese în ultimele 24 de ore.
Surse din mișcarea islamistă Hamas susțin că 52 de palestinieni au fost uciși în timpul acestei operațiuni nocturne.
Statele Unite: „dezastru”. Națiunile Unite: „coșmar umanitar”.
Ministerul Sănătății din aşa-zisul guvern al mişcării islamiste palestiniene Hamas a raportat 130 de morți în ultimele 24 de ore.
Ofensiva israeliană în enclava palestiniană s-a soldat, până acum, cu 27.585 de morți, în marea majoritate civili.
Ministrul însuși afirmase că sprijinul Statelor Unite pentru trimiterea de ajutoare umanitare în Fâșia Gaza e în beneficiul mișcării islamiste palestiniene Hamas.
La Khan Younis, in sudul enclavei palestiniene, ar fi existat un centru de antrenament pentru teroriștii Hamas.
Palestinienii din Gaza speră că trimisul Washingtonului va aduce un armistițiu înaintea unei ofensive israeliene la Rafah.
14 oameni au fost uciși sâmbătă dimineață.
Peste 1,3 milioane dintre locuitorii Fâşiei, dintr-un total de 2,4 milioane, sunt refugiați în orașul Rafah, din sud, lângă granița închisă cu Egiptul.
„În acest moment, ceea ce se întâmplă este un masacru” - a declarat șeful misiunii Medici fără frontiere (MSF) în teritoriile palestiniene, Léo Cans.
Teroriști palestinieni ar reține acolo cadavrul unui polițist israelian ucis pe 7 octombrie.
Și la Jenin, în Cisiordania, trei palestinieni prezentați drept „terorişti” au fost uciși, într-un spital, de soldați israelieni deghizați în personal medical, care aveau arme echipate cu amortizoare.
„Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România” – afirmă ministerul de Externe.
Pe frontul negocierilor asupra unui nou armistițiu, Israelul raportează discuții „constructive”.
Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Italia, Germania au suspendat toate finanţările viitoare, după ce autorităţile israeliene au acuzat angajaţi ai agenţiei că ar fi fost implicaţi în atacul Hamas de pe 7 octombrie.
Guvernul de la Tel Aviv cere plecarea agenției ONU pentru refugiații palestinieni.
Media internaționale notează că luptele fac primejdioasă deplasarea.
România subliniază, în același timp, nevoia de coordonare strânsă în plan european pentru menţinerea contactelor cu Autoritatea Palestiniană şi cu Israelul.
Serviciile americane de informații, citate de prestigioasa publicație Wall Street Journal, apreciază că Israelul a ucis „20% până la 30%” dintre luptătorii Hamas și este încă departe de obiectivul de a distruge mișcarea islamistă.