Întâlnirea dintre cele două cluburi e considerată de mare risc, după ce președintele turc, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, a atacat verbal, vehement, Israelul, pentru declanșarea războiului sângeros din Fâșia Gaza contra mișcării islamiste palestiniene Hamas.
Acesta a făcut obiectul sancțiunilor americane, pentru rolul său în programul nuclear al regimului islamic de la Teheran.
S-a tras și asupra unor localități din nordul Israelului.
Statul evreu susţine că vrea să neutralizeze mişcarea islamistă în sudul Libanului, pentru a le permite întoarcerea acasă celor 60.000 de locuitori din nordul teritoriului său, strămutați din cauza tirurilor transfrontaliere necontenite.
Mișcarea islamistă pro-iraniană Hezbollah a atacat cu drone o bază militară inamică.
Circa 40 ar mai fi sub dărâmături.
Se numără printre fondatorii mișcării islamiste pro-iraniene, în 1982.
Media de la Beirut: „elicopterele inamice au aterizat de cinci ori” pentru a evacua victimele.
„Incidentul nu a provocat victime”.
„Primul ministru și soția sa nu erau acolo și incidentul nu a provocat victime”.
Și-a petrecut jumătate din viața de adult în închisorile israeliene.
Kremlinul acuză „catastrofa umanitară din Gaza și Liban”.
Incidentul survine la o zi după ce Israelul a anunțat că l-a eliminat pe șeful mișcării islamiste palestiniene Hamas, Yahya Sinwar.
Martori: „un israelian îmbrăcat în uniformă militară a sosit într-o mașină albă și a tras”.
Yahya Sinwar a fost arthitectul atacului terorist din 7 octombrie 2023. UPDATE: Hezbollahul libanez amenință că își va intensifica războiul împotriva Israelului
Armata statului evreu a emis ordine de evacuare a populației din unele regiuni ale țării vecine.
În est, la granița Libanului cu Siria, s-au înregistrat cinci morți, între care trei copii.
Persoana ucisă era ofițer de poliție, iar asasinul a fost „neutralizat” de un civil înarmat.
O lovitură cu dronă ce viza o poziție militară la sud de orașul Haifa a ucis patru soldați israelieni și a rănit peste 60 de persoane.
Reporterii de război afirmă că s-au auzit explozii în suburbiile sudice ale capitalei Beirut, considerate un bastion al mișcării islamiste Hezbollah.
Statisticile poliției pentru anul 2023 raportează în jur de 5.000 de acte antisemite, „dintre care jumătate au fost comise după 7 octombrie”.
Armata israeliană a anunțat că numărul morților proprii a crescut la opt.
Polițiștii nu au arestat pe nimeni, dar în zonă sunt instalate numeroase camere de supraveghere și anchetatorii lucrează la colectarea și analizarea imaginilor.