„Eliminarea lui face lumea un loc mai sigur” - susține purtătorul de cuvânt al armatei statului evreu, Daniel Hagari.
Armata israeliană susține că a lovit infrastructura folosită de mișcarea islamistă șiită libaneză Hezbollah.
Aflat la New York, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, se va adresa Adunării Generale a Națiunilor Unite.
În teren, continuă loviturile reciproce.
Armata israeliană susţine că că efectuează lovituri „pe scară largă” contra bastioanelor mişcării islamiste şiite Hezbollah.
Aceasta ar fi vizat sediul Mossad, serviciului de informații externe al statului evreu.
Potrivit ministerului libanez al Sănătății, aproape 500 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene.
El a condus, până la începutul acestui an, operațiunile militare ale unității de elită Radwan în sprijinul Hamasului sunit palestinian.
Pe listă figurau premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării, Yoav Gallant.
UPDATE: În spatele atacului s-ar afla Israelul, care a plantat material exploziv într-un lot de pagere cumpărate de Hezbollah. Mișcarea islamistă a amenințat cu represalii.
Totalul a ajuns la 41.182.
Avea două macete, lungi de circa 40 de centimetri.
„Conform unei anchete preliminare, accidentul nu a fost cauzat de focul inamicului” - mișcarea islamistă palestiniană Hamas.
Armata israeliană afirmă că a vizat acolo un „centru de comandă” al mișcării islamiste palestiniene Hamas.
Sunt primele de la adoptarea, în ianuarie 2022, a unei noi legi electorale, care a mărit cota rezervată femeilor în Legislativ.
Acestea ar fi vizat „centrul de cercetare științifică Mesyaf și locurile din jur”, unde lucrează experți iranieni care „dezvoltă arme, inclusiv rachete de precizie și drone”.
Instituția afirmă că 83 dintre membrii săi au murit în tiruri israeliene începând cu 7 octombrie 2023.
Bilanţ: aproape 41 de mii de morţi şi 95 de mii de răniţi.
Potrivit analiştilor, „câștigătorul este cunoscut dinainte”: şeful statului în exerciţiu, Abdelmadjid Tebboune.
Familia acuză armata israeliană şi cere o „investigație independentă”.