Atacuri israeliene soldate cu victime în Cisiordania ocupată

Atacuri israeliene soldate cu victime în Cisiordania ocupată
© EPA-EFE/ALAA BADARNEH   |   Vehicule militare în timpul unui raid al armatei israeliene în orașul Jenin din Cisiordania, 6 noiembrie 2024.

Ministerul Sănătății din cadrul Autorităţii Palestiniene a anunţat, joi, că o persoană a fost ucisă într-un atac israelian asupra orașului Tulkarem, din Cisiordania ocupată.

Tulkarem

Semiluna Roșie afirmă, la rândul său, că o femeie în vârstă de 57 de ani a fost, de asemenea, rănită de schije la Tulkarem.

Anterior, armata israeliană afirmase că „un avion al forțelor sale aeriene a vizat un grup de teroriști înarmați”.

Jenin

Focuri de armă israeliene au ucis un alt palestinian, tot joi, la scurt timp după miezul nopții, în orașul vecin Jenin.

O sursă din sistemul palestinian de securitate susţine că victima este un ofițer pensionar din serviciile de informații, Abdallah Saadi.

Efectul Gaza

Violențele din Cisiordania ocupată s-au intensificat după declanşarea, pe 7 octombrie 2023, a războiului din Fâşia Gaza  dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

În această perioadă, trupele israeliene sau coloniștii evrei au ucis acolo cel puțin 761 de palestinieni.

De partea cealaltă, atacurile palestiniene s-au soldat cu cel puțin 24 de israelieni omorâţi.

Timp citire: 1 min