Noul șef al Hezbollahului libanez e Naim Qassem

Noul șef al Hezbollahului libanez e Naim Qassem
© EPA-EFE/WAEL HAMZEH   |   Sheikh Naim Qassem, adjunctul liderului Hezbollah Sayyed Hassan Nasrallah, vorbește în timpul unui miting pentru a-și exprima solidaritatea cu palestinienii din Fâșia Gaza, în sudul Beirutului, Liban, 13 octombrie 2023 (reeditat la 29 octombrie 2024).

Hezbollahul șiit libanez a anunțat, marți, că numărul doi al mișcării pro-iraniene, Naim Qassem, a fost desemnat drept succesor al fostului lider, Hassan Nasrallah, ucis, cu mai bine de o lună în urmă, într-un atac israelian.

Are 71 de ani

Qassem, în vârstă de 71 de ani, a fost unul dintre fondatorii Hezbollah, în 1982.

În 1991 a devenit secretar general adjunct al mișcării islamiste.

După moartea lui Nasrallah, el a apărut în trei discursuri televizate, ultima oară pe 15 octombrie.

Șefia mișcării e un job riscant

Nasrallah a fost ucis pe 27 septembrie, într-un bombardament israelian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze, Beirut, considerate fiefuri Hezbollah.

Presupusul său succesor, Hashem Safieddin, a fost, de asemenea, ucis într-un atac israelian, la începutul lunii octombrie.

Moartea lui a fost confirmată săptămâna trecută de Hezbollah.

Timp citire: 1 min