Doi dintre emisarii președintelui american Donald Trump au călătorit luni în Israel pentru a consolida armistițiul în Gaza , la o zi după ce violențele mortale au reprezentat primul test major al acordului fragil .
Planul Trump de pace întâmpină deja primele dificultăți în Gaza. Deocamdată, armistițiul rezistă, dar și dacă se va reuși stabilizarea enclavei, atingerea păcii în Orient rămâne eluzivă întrucât planul nu garantează formarea unui viitor stat palestinian.
Israel şi Hamas s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu a cerut miercuri Hamas să înceteze violențele împotriva civililor din Gaza și să se dezarmeze „fără întârziere”, în timp ce gruparea militantă se reafirmă prin desfășurarea forțelor de securitate și executarea celor pe care îi consideră colaboratori ai Israelului.
Hamas spune că nu are acces la toate cadavrele pentru că unele sunt prinse sub dărâmături
Punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt va rămâne închis până miercuri, iar fluxul de ajutoare către enclava palestiniană va fi redus, au declarat marți trei oficiali israelieni.
Preşedintele american refuză însă să vorbească despre crearea unui stat palestinian, considerată soluţia încheierii conflictului cu Israelul.
Preşedintele ucrainean spune că vrea să discute o serie de pași care vor contribui la realizarea păcii.
În discursul rostit în Parlamentul israelian, Donald Trump a spus că a venit momentul reconstrucției și prosperității
Primii 7 ostatici au fost preluați luni dimineață de Crucea Roșie din Gaza și acum aceștia se află în Israel.
Hamas a rechemat aproximativ 7.000 de membri ai forțelor sale de securitate pentru a restabili controlul asupra zonelor din Gaza recent eliberate de trupele israeliene, potrivit unor surse locale.
Guvernul israelian a aprobat prima parte a planului de pace propus de Trump care prevede încetarea focului şi eliberarea ostaticilor.
Israelul şi Hamas au raportat progrese, iar gruparea palestiniană se declară optimistă.
Recent expulzată din Israel, activista suedeză Greta Thunberg a fost ţinta unui atac virulent lansat de Donald Trump
Ambasadorul Lior Ben Dor a salutat solidaritatea şi ajutorul României faţă de Statul Israel.
Negocierile din Egipt vizează în principal eliberarea tuturor ostaticilor israelieni rămaşi în Gaza
Măsura Israelului a provocat proteste în mai multe ţări.
Ministrul apărării spune că cei rămași vor fi tratați ca teroriști
Planul are susţinerea ţărilor arabe şi musulmane. Hamas spune că îl analizează.
Președintele american Donald Trump l-a primit luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în cadrul unor discuții esențiale pentru a-l presa să susțină o propunere de pace în Gaza care vizează încheierea unui război de aproape doi ani, în urma căruia Israelul s-a confruntat cu o izolare internațională tot mai mare.
Preşedintele american urmează să-l primească pe premierul israelian la începutul săptămânii viitoare.
Italia cere Israelului să garanteze protecţia personalului de la bord.
Decizia este parte a unui pachet de măsuri menite să preseze Israel să pună capăt războiuloui din Gaza.
Autoritățile conduse de Hamas din Gaza au executat trei bărbați acuzați de colaborare cu Israelul, a declarat un oficial palestinian, în timp ce grupul încearcă să învingă provocările tot mai mari din partea milițiilor palestiniene despre care susține că acționează împotriva sa cu sprijinul israelian.
Benjamin Netanyahu va intra, cu siguranță, în istoria Israelului, dar nu (doar) ca cel mai longeviv premier, ci ca liderul care a reușit să izoleze țara încăpățânându-se să „are” Fâșia Gaza. Problemele lui Netanyahu nu sunt însă legate doar de izolarea internațională, ci și de opoziția internă în creștere.
Zece copii și membri ai familiilor acestora au ajuns, ieri, la București.
Abordarea europeană bazată pe reguli, deliberări și consens pare ineficientă într-o lume afectată de crize multiple, cu numeroși actori care încalcă regulile. E o lume în care Bruxellesul trebuie să își (re)găsească relevanța.
Israelul a lansat ofensiva terestră majoră, planificată de mult timp, asupra orașului Gaza, efectuând atacuri aeriene intense peste noapte, în timp ce trupele se îndreptau spre periferia orașului.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu a exclus noi atacuri asupra liderilor Hamas în urma atacului de săptămâna trecută din Qatar, declarând că aceștia nu vor avea imunitate „oriunde s-ar afla”.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că relațiile dintre SUA și Israel „nu au fost niciodată mai puternice”, în cadrul vizitei secretarului de stat american Marco Rubio pentru a discuta despre războiul din Gaza, în urma atacului Israelului asupra membrilor Hamas din Qatar.
Amplul discurs despre starea Uniunii susținut miercuri de Ursula von der Leyen a acoperit numeroase subiecte, de la un plan de sancționare a miniștrilor israelieni și apărarea acordului comercial cu SUA, până la sprijinirea reglementărilor privind marile companii tehnologice și apeluri ca toți europenii să aibă acces la vehicule electrice.
Vizita de la sfârşitul lunii trecute a preşedintei Comisiei Europene în Bulgaria a prilejuit mai multe dezinformări propagate pe reţelele de socializare şi în unele publicaţii, inclusiv din România.