
Ministerul Apărării a publicat azi un proiect de lege care va permite ca aeronavele fără pilot (drone) să fie distruse, neutralizate sau al căror zbor să fie luat sub control dacă trec ilegal frontiera de stat a României și zboară in spațiul aerian national fară autorizare. Distrugerea dronei este văzută totuși ca ultimă soluție după ce a fost analizat nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil și au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice evenimentului cu prioritizarea protejării vieții persoanelor. Proiectul aflat în procedură de transparență decizională apare după o serie de incidente în care drone sau rămășițe de drone rusești au pătruns sau au căzut în România, pe fondul atacurilor Rusiei din sudul Ucrainei, iar autoritățile au susținut că nu au cadrul legal pentru a le doborî. Președintele Klaus Iohannis afirma de Ziua Armatei că România este în "proces de optimizare" a cadrului legislativ pentru a preveni şi combate riscul ca drone eşuate, utilizate de forţele ruse împotriva obiectivelor ucrainene, să cadă pe teritoriul naţional. Proiectul de lege prevede și condițiile în care pot fi doborâte aeronavele cu pilot care violează spațiul aerian românesc.