Dezbatere eşuată între candidaţii la preşedinţia Republicii Moldova

Dezbatere eşuată între candidaţii la preşedinţia Republicii Moldova
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la palatul prezidențial, Chișinău, Republica Moldova, 31 august 2024.

Dezbaterea televizată între principalii candidaţi la preşedinţia Republicii Moldova s-a destrămat după ce favorita alegerilor, preşedinta Maia Sandu nu s-a prezentat, iar unui dintre rivali, Alexandr Stoianoglo, susţinut de socialiştii pro-ruşi a părăsit studioul. Stoianoglo, destituit de Sandu în 2021 din funcţia de procuror general a spus că era interesat doar de dialogul cu preşedintele în funcţie, în timp ce al treilea invitat, fostul primar de Bălţi, Renato Usatîi, care vrea relaţii bune şi cu Vestul şi cu Rusia a spus că rămâne să-şi prezinte platforma. Maia Sandu care conduce detaşat în sondaje înaintea scrutinului de pe 20 octombrie refuzase să-şi confirme participarea la dezbatere spunând că nu doreşte să se alăture unor candidaţi nevalizi, o referire la politicienii susţinuţi de interese de afaceri sau de grupări criminale.

Timp citire: 1 min