Deversare de petrol în largul coastei Omanului

Deversare de petrol în apele filipineze 30.7.2024
© EPA/FRANCIS R. MALASIG   |   Deversare de petrol în apele filipineze 30.7.2024

O maree neagră acoperă o suprafață de aproximativ 241 de kilometri pătrați în largul coastei Omanului, a anunțat luni guvernul țării, după ce o navă supusă sancțiunilor și care transporta țiței rusesc a suferit avarii. Echipajul navei Caroline Bezengi a raportat pentru prima dată dificultăți pe 8 iunie, în largul portului Mukalla din sudul Yemenului, au declarat două surse din domeniul securității maritime, adăugând că evaluările inițiale au indicat că o explozie a avut loc la bord. 

Experții nu exclud o criză ecologică în zonă

În prima sa dezvăluire publică a detaliilor impactului asupra mediului, Omanul a declarat luni că încearcă să remedieze scurgerea de petrol din apele sale din apropierea insulelor Hallaniyat, în largul guvernoratului sudic Dhofar. Un comunicat al Autorității pentru Mediu din Oman, publicat de agenția de știri a statului Oman, a precizat că pata de petrol acoperea aproximativ  241 de kilometri pătrați, pe baza ultimelor analize ale acesteia, care au inclus imagini din satelit. NBCnews scrie că pata de petrol a ajuns la o distanță de 7 kilometri de țărm. Cauza avarierii navei este neclară, iar Omanul nu a oferit nicio explicație.

Timp citire: 1 min