
Statele Unite au afirmat că dețin probe potrivit cărora Rusia intenționează să filmeze false atacuri ucrainene, pentru a avea un pretext ca să invadeze țara vecină. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, citat de media internaționale, crede că rușii ar putea produce un film de propagandă pe care să-l livreze drept reportaj autentic, cu cadavre și actori jucând roluri de persoane îndoliate, cu obiective distruse de echipamente militare ucrainene și occidentale, fie în Rusia, fie în estul rusofon, rusofil și secesionist al Ucrainei.
Luna trecută, Washingtonul a acuzat Moscova că a trimis în estul Ucrainei agenţi cu misiunea de a comite sabotaje, pentru a crea pretextul unei invazii militare ruseşti. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a reiterat temerile americane că armata rusă îşi pregăteşte terenul, cu săptămâni înainte, pentru o agresiune. Agenţii Moscovei, antrenaţi în gherila urbană şi în utilizarea de explozibili, ar urma să lovească, sub un fals drapel ucrainean, obiective din zonele controlate de rebelii pro-ruşi, ca să le ofere protectorilor acestora din urmă ocazia să intervină armat. Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a amintit că tehnici similare au fost utilizate în 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea.
Kremlinul a respins acuzaţiile şi le-a calificat drept gratuite, fiindcă americanii n-ar avea nicio probă care să le susţină. Acestea survin într-un moment în care Rusia a masat peste o sută de mii de militari pe frontiera ucraineană şi după ce occidentalii au respins, consecvent şi la unison, aşa-numitele garanţii de securitate pretinse de Moscova, şi anume ca NATO să-şi îngheţe extinderea spre est şi să-şi limiteze activităţile în ţarile ex-comuniste admise în Alianţă după încheierea Războiului Rece.