
Reprezentanți ai guvernelor rus și ucrainean au convenit să se întâlnească, din nou, la începutul lui februarie, pentru a căuta o soluție la criza acută dintre cele două state slave ex-sovietice. Surse guvernamentale germane, citate de agențiile internaționale de presă, au precizat că decizia survine după opt ore de discuții, calificate drept dificile, care s-au desfășurat la Paris, în cadrul așa-numitului format Normandia. Cu mediere franco-germană, consilieri diplomatici din Ucraina și Rusia au încercat reactivarea negocierilor, îngheţate de mai bine de doi ani.
La începutul săptămânii, la Berlin, cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-au exprimat, din nou, îngrijorarea faţă de ameninţările Rusiei şi escaladarea tensiunii la graniţa de est a Ucrainei, unde Moscova a masat peste o sută de mii de militari. Ei au repetat că o nouă agresiune rusească va provoca o reacţie severă a Uniunii Europene şi NATO. Macron a anunţat că va vorbi, vineri, la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a încerca să obţină clarificări în legătură cu intenţiile Moscovei.
Discuția Macron-Putin, cred analiștii, va fi una complicată, după ce Statele Unite și NATO au respins, la unison, așa-numitele garanții de securitate pretinse de Moscova. În mesaje separate adresate rușilor, NATO și Washingtonul, primul între egali în cadrul Alianței, au exclus înghețarea extinderii spre est și retragerea trupelor și echipamentelor militare din țările ex-comuniste admise după sfârșitul Războiului Rece. În plus, NATO cere Rusiei să-și evacueze trupele staționate în Ucraina, Georgia și Republica Moldova împotriva voinței guvernelor de acolo.