
Președintele francez, Emmanuel Macron, se va întâlni cu omologii săi rus, Vladimir Putin, luni, la Moscova, și ucrainean, Volodimir Zelenski, marți, la Kiev – a anunțat, vineri, Palatul Elysée, citat de agențiile internaționale de presă. Este, cred comentatorii, un nou efort diplomatic al lui Macron pentru detensionarea crizei, într-un moment în care peste o sută de mii de militari ruși sunt masați la frontierele Ucrainei. În relațiile franco-ruse, amintesc ei, perioadele de cordialitate au alternat cu episoade de răceală, iar Macron nu s-a sfiit niciodată să critice atitudinea agresivă a Moscovei.
Președintele a declarat că Franţa este dispusă să participe cu trupe în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru a apăra ţările din Europa de Est a căror securitate este ameninţată de Rusia. „Ne vom angaja în noi misiuni şi ne vom asuma toată responsabilitatea, cu prezenţă avansată sporită, în special în România, dacă acest lucru va fi decis. Reafirm solidaritatea cu prietenii noştri europeni în cadrul NATO" - a spus Macron. Declaraţia preşedintelui francez vine după ce Franţa a preluat, pe 1 ianuarie, preşedinţia semestrială rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Miniștrii francezi ai Apărării, Florence Parly, și de Externe, Jean-Yves Le Drian, au venit, zilele trecute, pe rând, la București, pentru a reafirma solidaritatea țării lor cu România vecină Ucrainei.