
Franţa şi-a îndemnat, miercuri, aliaţii şi partenerii europeni să se coordoneze strâns înaintea negocierilor cu Rusia privind arhitectura de securitate de pe continent. Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială rotativă a Uniunii Europene, spune că toate ţările a căror securitate e în joc au datoria să contribuie şi să participe activ, prin propuneri concrete, la o poziţie unitară în discuţiile cu ruşii. Le Drian, notează agenţiile de presă, a purtat, deja, discuţii cu omologii săi din Germania, Annalena Baerbock, Italia, Luigi di Maio, şi Polonia, Zgibniew Rau, care exercită, de pe 1 ianuarie, preşedinţia OSCE, precum şi cu şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell. Analiştii notează că statele ex-comuniste central şi est-europene, satelizate forţat de fosta Uniune Sovietică, sunt deosebit de mefiente în legătură cu orice dialog cu Moscova.
Într-un moment în care ruşii au masat circa o sută de mii de militari la frontiera ucraineană, miniştrii de Externe din statele membre NATO au în agendă, vineri, o reuniune de urgenţă, în sistem videoconferinţă. Consultări ruso-americane sunt programate, pe 9 şi 10 ianuarie, în Elveţia, la Geneva. Acestea vor fi urmate, pe 12, la Bruxelles, de o sesiune a Consiliului NATO-Rusia şi, pe 13, de o reuniune a OSCE, consacrată tot crizei din Ucraina. Pe 13 şi 14, la Brest, în vestul Franţei, se vor aduna şefii diplomaţiilor din ţările membre ale Uniunii Europene. Febrila activitate diplomatică din Occident are loc după ce Moscova a pretins aşa-numite garanţii de securitate. Acestea ar include înghețarea extinderii NATO și a amenajării de noi baze militare occidentale în spațiul ex-sovietic și ar echivala cu sfârșitul aspirațiilor de integrare euro-atlantică ale Ucrainei sau Georgiei.