Criza din Ucraina: cancelarul german, Olaf Scholz, merge, luni, la Kiev, și marți, la Moscova

Criza din Ucraina: cancelarul german, Olaf Scholz, merge, luni, la Kiev, și marți, la Moscova
© EPA-EFE/CLEMENS BILAN   |   Calcelarul german, Olaf Scholz, vorbește în timpul unei vizite la Consiliul Federal German, Bundesrat, Berlin, Germania, 11 februarie 2022.

Cancelarul german, Olaf Scholz, merge, luni, la Kiev, și marți, la Moscova, într-un nou efort diplomatic al liderilor occidentali de a găsi o soluție  la criza acută dintre Ucraina și Rusia. El urmează, parctic, același traseu pe care, luna aceasta, a fost și președintele francez, Emmanuel Macron. Analiștii remarcă că autoritățile de la Berlin, acuzate, frecvent, că privilegiază relațiile economice cu rușii și manifestă multă îngăduință față de Moscova, au ridicat, acum, tonul și, prin vocea președintelui Frank-Walter Steinmeier, au spus că Rusia e responsabilă pentru criza din Ucraina. La rândul său, Scholz a avertizat, din nou, că, în cazul unei invazii, gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, pe sub Marea Baltică, nu va mai fi pus în funcțiune.

Tot în plan diplomatic, președintele american, Joe Biden, și omologul său ucrainean,  Volodimir Zelenski, au convenit, telefonic, să continue dialogul cu Moscova. Biden a repetat că, dacă rușii atacă, Statele Unite vor reacționa rapid și cu hotărâre. Zelenski l-a invitat pe liderul de la Casa Albă la Kiev, convins că o vizită a acestuia, în următoarele zile, ar conduce la stabilizarea situației. Oficiali de la Washington continuă să creadă că rușii pot ataca în orice moment și spun că ultima discuție telefonică dintre Biden și omologul său rus,  Vladimir Putin, n-a oferit motive de optimism. Moscova continuă să nege că ar plănui o invazie, dar trupele sale au încercuit, practic, Ucraina. Peste o sută de mii de militari sunt la granița comună, circa 30 de mii ar fi fost desfășurați în nord, în Belarusul aliat Moscovei și zeci de nave de război au ieșit din porturi în Marea Neagră, nu departe de coastele ucrainene.

 

Timp citire: 1 min