
Tancurile israeliene erau masate azi la porţile celui mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, considerat un punct strategic pentru gruparea islamistă Hamas. Armata israeliană a prezentat imagini despre care spune că dovedesc existenţa infrastructurii militare a Hamas în subsolul spitalelor şi faptul că islamiştii au ţinut ostatici acolo. Odată cu agravarea situaţiei umanitare din enclava palestiniană, Statele Unite şi Marea Britanie şi-au intensificat apelurile către Israel pentru protejarea spitalelor şi a civililor, în timpul ofensivei din Fâşia Gaza. Preşedintele Joe Biden a declarat că se aşteaptă la acţiuni mai puţin intruzive asupra spitalului şi că este în contact cu israelienii în această privinţă. Premierul britanic, Rishi Sunak a vorbit şi el despre suferinţa îngrozitoare a poporului palestinian. Niciunul nu a făcut totuşi apel la încetarea focului. Şi Uniunea Europeană a cerut Israelului reţinere maximă pentru a proteja populaţia din Gaza, dar a condamnat Hamas pentru că foloseşte spitalele şi civilii drept scuturi umane. Directorul spitalului Al-Shifa a declarat că sunt negocieri cu armata israeliană pentru evacuarea bebeluşilor născuţi prematur, care au început să moară fără incubatoare funcţionale din cauza lipsei de curent. Nici morga nu mai funcţionează fără curent, iar spitalul a luat legătura şi cu Crucea Roşie pentru a încerca să coordoneze înmormântarea zecilor de cadavre, dinăuntrul şi dinafara clădirii, care intră în putrefacţie sau sunt mâncate de câini. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că principalul spital din Gaza a devenit aproape un cimitir. Israelul afirmă că a trimis lângă spital combustibil pentru generatoarele electrice şi alte materiale.