Coreea de Nord poate participa la reconstrucţia zonelor ocupate de ruşi în Ucraina

Coreea de Nord poate participa la reconstrucţia zonelor ocupate de ruşi în Ucraina
© EPA-EFE/KCNA EDITORIAL USE ONLY EDITORIAL USE ONLY   |   O fotografie publicată de agenția oficială de presă centrală a Coreei de Nord (KCNA) pe 20 iunie 2024, îl arată pe președintele rus Vladimir Putin conducându-l pe liderul nord-coreean Kim Jong Un într-o limuzină Aurus în Phenian, Coreea de Nord, 19 iunie 2024.

Coreea de Nord va trimite forțe militare de construcții și inginerie pentru a participa la reconstruirea infrastructurii din zonele ocupate de ruşi în regiunea Donețk din estul Ucrainei, potrivit unui responsabil sud-coreean, citat de presa de la Seul. Armata nord-coreeană dispune de 10 brigăzi de inginerie, iar postul sud-coreean de televiziune Chosun a estimează un câştig anual pentru Coreea de Nord de până la 115 milioane de dolari de la ruşi, dacă ar trimite trei sau patru brigăzi de inginerie în Ucraina ocupată. Institutul american pentru Studiul Războiului, ISW notează în evaluarea sa zilnică, că nu a observat încă rapoarte care să sugereze că personalul militar nord-coreean intenționează să participe la operațiuni de luptă în Ucraina. ISW spune însă că sprijinul direct al ingineriei nord-coreene poate degreva de alte sarcini forţa de luptă a Rusiei pentru operațiuni de-a lungul liniei frontului și poate ajuta la extinderea infrastructurii militare și a fortificațiilor ruseşti în zonele ocupate. Recent un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Statele Unite urmăresc situaţia îndeaproape şi a sugerat că Phenianul ar trebui să își pună sub semnul întrebării decizia de a trimite forțele drept “carne de tun” în invazia ilegală a Rusiei din Ucraina. În căutarea unei coaliţii cu state prietenoase pentru a forma baza unei ordini mondiale alternative, Rusia a semnat un acord de parteneriat strategic cu Coreea de Nord, deşi președintele Vladimir Putin a încercat ulterior să-i minimizeze importanța și posibilitatea ca trupele nord-coreene să lupte în Ucraina.

Timp citire: 1 min