Continuă luptele în Gaza

Continuă luptele în Gaza
© EPA-EFE/ATEF SAFADI   |   Un elicopter militar israelian trage o rachetă într-o zonă din apropierea graniței Israel-Gaza, văzută din sudul Israelului, 13 decembrie 2023.

Israelul și-a continuat, joi, acțiunile militare în Fâșia Gaza, despre care susține că sunt menite să anihileze mișcarea islamistă palestiniană Hamas. Cel puțin 18.608 persoane au fost ucise și 50.594 rănite în bombardamentele israeliene asupra Fășiei, potrivit ministerului Sănătății din așa-zisul guvern Hamas, citat de agențiile internaționale de presă. Majoritatea populației de 2,3 milioane și-a părăsit casele, de teama bombelor. Conform ONU, 271 de palestinieni, inclusiv 69 de copii, au fost uciși anul acesta de forțele de securitate israeliene și în Cisiordania ocupată. Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, care vizitează regiunea și va fi în Israel joi și vineri, vrea să le ceară responsabililor de la Tel Aviv mai multă precizie în atacurile împotriva țintelor Hamas, astfel ca populația civilă să nu mai fie afectată. Circa 60 de membri ai administrației Joe Biden au organizat, în ajun, o veghe în fața Casei Albe, pentru a-i cere președintelui să susțină încetarea focului în Gaza. „Am fost îngroziți de atacurile brutale din 7 octombrie asupra civililor israelieni și am fost îngroziți de răspunsul disproporționat al guvernului israelian, care a ucis fără discernământ mii de civili palestinieni nevinovați în Gaza și a strămutat peste un milion” - afirmă protestatarii într-o declarație citită de Josh Paul, un fost oficial al Departamentului de Stat care și-a dat demisia în urmă cu câteva săptămâni.

Timp citire: 1 min