Budapesta şi gigantul energetic Gazprom semnează un nou acord pe termen lung privind furnizarea de gaz rusesc Ungariei

Budapesta şi gigantul energetic Gazprom semnează un nou acord pe termen lung privind furnizarea de gaz rusesc Ungariei
© EPA-EFE/MICHAEL KLIMENTYEV/SPUTNIK/KREMLIN / POOL MANDATORY CREDIT   |   Gazprom Management Committee Chairman Alexei Miller

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, şi şeful gigantului energetic Gazprom, Alexei Miller, semnează, luni, la Budapesta, un nou acord pe termen lung privind furnizarea de gaz metan rusesc Ungariei. Szijjarto anunţase, deja, că înţelegerea intră în vigoare pe 1 octombrie, e valabilă 15 ani şi că gazul va veni prin Serbia, 3,5 miliarde de metri cubi pe an, şi prin Austria, un miliard anual. Ungaria primea, până acum, gazul rusesc via Ucraina, pe care analiştii spun că Moscova încearcă să o scoată de pe harta tranzitului de hidrocarburi din Rusia spre Europa. În timp ce raporturile Rusiei cu Ucraina sunt tot mai tensionate, guvernul conservator de la Budapesta face, în mod obişnuit, tranzacţii profitabile cu ruşii. Săptămâna trecută, Szijjarto a declarat că Rusia contribuie la asigurarea securităţii energetice a Ungariei, iar gazoductele ruseşti, între care Nord Stream 2, recent finalizat, sunt importante pentru livrarea pe termen lung a gazului în Uniunea Europeană.

O investiţie de 11 miliarde de dolari, Nord Stream 2 va permite Gazprom să-şi dubleze exporturile spre Europa. Acesta amenință Ucraina și întreaga Europă Centrală, pe plan politic, militar și energetic – au avertizat, în iulie, într-un comunicat comun, șefii diplomațiilor de la Kiev, Dmytro Kuleba, și Varșovia, Zbygniew Rau.  Ei au reacționat imediat după ce guvernele american și german au convenit, în principiu, să sancționeze Moscova dacă aceasta va folosi noul gazoduct ca pe o armă politică și să ofere compensații Ucrainei pentru pierderile financiare pe care i le va provoca modificarea fluxului de gaze rusești spre vestul Europei. Președintele  Volodimir Zelenski afirmă că  Ucraina, până acum țara predilectă de tranzit pentru gazele rusești spre Europa, va pierde două miliarde de dolari anual.  

Timp citire: 1 min